Edchel Grace Cortez s-a mutat în 2020 din Filipine în Germania. După ce a trecut cu succes examenul de cunoștințe, a primit recunoașterea calificării și lucrează în prezent în calitate de îngrijitoare calificată în Spitalul DRK din Alzey.
Istoria mea
„Pentru mine, recunoașterea înseamnă să pot să practic meseria care îmi aduce bucurie. Și în cadrul căreia pot să îmi folosesc experiența și abilitățile pentru binele pacienților.”
Edchel Grace Cortez a început foarte repede să lucreze pe noul său post în Germania. Ea a ajuns aici în toamna anului 2020. Deja după câteva săptămâni a început să participe la o acțiune de calificare pentru pregătirea pentru probă de cunoștințe. A fost nevoie să treacă acest examen pentru a i se acorda recunoaşterea ca îngrijitoare pentru sănătate și pentru persoanele bolnave. A trecut examenul de teorie și practică din prima. Lucrează ca îngrijitoare calificată într-un spital al Crucii Roșii din Germania (DRK - Deutsches Rotes Kreuz), în Alzey.
Nu există niciun dubiu că Edchel Grace Cortez are un bagaj foarte bogat de cunoștințe profesionale. La fel ca în multe alte țări, calificarea de îngrijitor calificat se obține și în Filipine în urma unui program de studii. Femeia de 40 ani a primit o diplomă de licență în domeniul îngrijirii. Mai apoi a lucrat pe secția de chirurgie a unui spital din țara sa natală. După 4 ani s-a mutat în Oman. Acolo a mai acumulat experienţa profesională timp de 7 ani. Munca sa se concentra în special pe îngrijirea medicală a pacienților, nu doar pe asistență medicală.
„Am o sete de cunoaștere și mereu caut noi provocări. Am fost atrasă de ideea de a face cunoștință cu un sistem de sănătate complet diferit”, povestește Edchel Grace Cortez. Venirea ei în Germania a fost intermediată de o agenție de plasare a forței de muncă, cu care Clinica DKR Alzey lucrează de mulți ani. În timp ce locuia în țara natală, Edchel Grace Cortez și-a depus cererea de recunoaștere a calificări profesionale la Oficiul Landului pentru Probleme Sociale, Tineret și Îngrijire Rheinland-Pfalz (LSJV - Landesamt für Soziales, Jugend und Versorgung). Agenția de plasare a susținut-o în acest demers. Agenția a mai ajutat-o și să obțină viză și să urmeze un curs de limbă. Edchel Grace Cortez a trebuit mai întâi să învețe germana în mod intensiv în Filipine. Pe lângă certificatele profesionale, pentru a veni în Germania este necesar și un certificat de limbă pentru nivelul B2.
Odată ce l-a obținut, Edchel Grace Cortez s-a mutat în Alzey, în Rheinland-Pfalz. Acolo a fost primită cu brațele deschise. „Suntem foarte bucuroși că doamna Cortez a decis să își continue cariera la noi. Avem nevoie de personalul specializat, iar experiența noastră cu colegii și colegele din Filipine a fost foarte bună”, povestește Astrid Breitmann, director de asistență medicală la Spitalul DKR din Alzey. Directorul de asistență medicală afirmă că, datorită studiilor absolvite, îngrijitorii filipinezi au un bagaj mare de cunoștințe privind îngrijirea medicală a pacienților.
La câteva săptămâni după ce a ajuns, Edchel Grace Cortez a participat la cursul de pregătire pentru probă de cunoștințe. Această calificare este oferită de către Asociația Federală a DRK (Landesverband des DRK) împreună cu Rețeaua IQ Rheinland-Pfalz. Astfel, a trecut examenul de calificare din prima. Prin intermediul examenului de cunoștințe se poate compensa pentru diferențe importante între calificări profesionale din străinătate și profesie de referință din Germania. Cursul de pregătire pentru examenul de cunoștințe este solicitant, deoarece participanții trebuie să dobândească o mulțime de cunoștințe teoretice și practice într-un timp scurt. În plus, pandemia de coronavirus a afectat desfășurarea cursului: Pentru a împiedica infectarea, cursul s-a putut desfășura doar online. Acest lucru a reprezentat o provocare suplimentară pentru profesori și cursanți.
Totuși, Edchel Grace Cortez a avut timp să se acomodeze. În căminul spitalului și-a cunoscut noii colegi. Și-a îndeplinit primele sarcini de îngrijire sub supravegherea îngrijitorilor. Și-a ajutat pacienții în privința alimentației, îngrijirii corporale și mișcării. De asemenea, a verificat tensiunea arterială, pulsul și temperatura.
Pas cu pas spre mai multă responsabilitate
În martie 2021, Edchel Grace Cortez a primit adeverinţă de recunoaştere Oficiul Landului pentru Probleme Sociale, Tineret și Îngrijire Rheinland-Pfalz (LSJV - Landesamt für Soziales, Jugend und Versorgung) privind Anerkennung sa ca îngrijitoare pentru sănătate și pentru persoanele bolnave (Gesundheits- und Krankenpflegerin). Între timp, a ajuns să schimbe pansamente, să pregătească medicamentele pentru pacienți și transfuziile. Pas cu pas, Edchel Grace Cortez a primit mai multă responsabilitate. Acum participă la organizarea secției și păstrează contactul cu rudele și cu alte departamente ale spitalului. În plus, scrie și rapoarte de îngrijire și alte documente. De asemenea, Edchel Grace Cortez comandă materiale și medicamente pentru secția ei. În câteva luni, ea va conduce în mod independent o zonă de pe secția sa.
Edchel Grace Cortez se bucură că își poate pune în valoare experiența într-un timp atât de scurt. Însă admite un lucru: Limba germană încă o pune în dificultate uneori. De exemplu, atunci când poartă conversații la telefon sau când oamenii vorbesc în dialectul din Renania. Însă exersează aproape în fiecare zi limba cu ajutorul unei aplicații și frecventează săptămânal cursul de limbă oferit de spital. Directorul de asistență medicală Astrid Breitmann este mereu deschisă la întrebări și ajută în cazul în care apar probleme sau îngrijorări. În plus, faptul că are contact cu ceilalți 8 colegi din Filipine o ajută pe doamna Cortez să se acomodeze în Alzey. Pe lângă lucru și învățarea limbii, bineînțeles că îi rămâne timp și pentru hobbyuri: Lui Edchel Grace Cortez îi place să citească și să descopere împrejurimile din Renania mergând în excursii și în plimbări.
Textul reprezintă o versiune editată a textului original scris de Susanne Hoffman, care a apărut în 2021 pe pagina de internet a Rețelei IQ Rheinland-Pfalz. Cursul de pregătire pentru examenul de cunoștințe reprezintă o ofertă comună a Asociației Federale DRK din Rheinland-Pfalz și a Rețelei IQ Rheinland-Pfalz.
Procedura mea pe scurt
- Edchel Grace Cortez primește o diplomă de licență în domeniul îngrijirii, în Filipine. Mai apoi lucrează pe secția de chirurgie a unui spital.
- După 4 ani se mută în Oman. Acolo acumulează experiență de muncă timp de 7 ani.
- În timp ce locuia în țara natală, Edchel Grace Cortez își depune cererea de recunoaștere a calificării sale profesionale la Oficiul Landului pentru Probleme Sociale, Tineret și Îngrijire Rheinland-Pfalz (LSJV - Landesamt für Soziales, Jugend und Versorgung). Învață germană în mod intensiv și obține certificatul de limbă pentru nivelul B2.
- Edchel Grace Cortez depune o viză pentru călătoria în Germania și ajunge în toamna anului 2020 în Rheinland-Pfalz.
- Pentru recunoașterea profesională, Edchel Grace Cortez trebuie să promoveze un examen de cunoștințe. De aceea, participă la un curs de pregătire pentru examenul de cunoștințe, oferit de către Asociația Federală a DRK (DRK-Landesverband) și Rețeaua IQ Rheinland-Pfalz.
- Edchel Grace Cortez promovează examenul de cunoștințe și primește recunoașterea la 15 martie 2021. Acum lucrează ca îngrijitoare calificată în Spitalul DRK din Alzey.
Prin distribuirea acestui conținut declarați că sunteți de acord cu transmiterea datelor dumneavoastră către serviciul respectiv și că ați citit declarația de confidențialitate.