Tayfun Tombul a venit în Berlin din Turcia în 2011, pentru a locui aici cu soția sa. El a primit recunoașterea completă a calificării pentru formarea inițială pentru profesia de mecanic auto și caroserie în urma unei adaptări a calificării profesionale în cadrul procedurii de recunoaștere.
Istoria mea
Atunci când Tayfun Tombul a venit în Germania în august 2011, nu și-a imaginat cum va arăta viața sa aici. „Soția mea turcă locuia deja în Germania. Am cunoscut-o prin intermediul fratelui meu - și m-am regăsit dintr-o dată în Berlin”, povestește tânărul de 29 ani râzând.
Nu și-a făcut prea mari griji cu privire la viitorul său profesional. „Știam că dețin o calificare profesională și prin urmare voi putea reuși foarte bine să lucrez în Germania”, își amintește Tayfun Tombul, care a absolvit în orașul său natal Ankara o formare inițială de trei ani de mecanic auto și caroserie. După calificarea ca meseriaș și proba de maistru din Turcia, a lucrat acolo timp de alți cinci ani.
Noul început din Berlin s-a făcut printr-o angajare directă în domeniul auto, însă doar în cel al reparațiilor. „Fără recunoaștere nu am primit nici un loc de muncă în domeniul caroseriilor, în ciuda faptului că de fapt nu aș fi avut nevoie de ea. Acest lucru era foarte frustrant. Acum datorită recunoașterii calificării mele sunt cu adevărat independent și pregătit pentru piața muncii”, declară Tayfun Tombul.
Oficiul de ocupare a forței de muncă i-a dat primul impuls pentru a depune cererea de recunoaștere a certificatelor sale turcești; de aici tânărul de 29 ani a fost trimis la Camera de meserii Berlin (HWK) . Camera de meserii i-a oferit lui Tayfun Tombul o consiliere cuprinzătoare și a căutat profesia de referință germană adecvată. Verificarea documentelor a dus la concluzia că pentru recunoașterea completă a calificării de meseriaș mai era necesară o adaptare a calificării profesionale. „Furnizorul de formare profesională la care am efectuat măsura, a întocmit pentru mine un plan de calificare individual. În atelierul de practică am reluat toate prevederile germane, pe care bineînțeles că în timpul formării inițiale din Turcia nu le-am învățat.”
Pentru el cea mai mare dificultate a fost faptul că în perioada de cinci luni a punerii în aplicare a măsurii nu a putut lucra. E adevărat că Tayfun Tombul a primit în acest timp sprijin financiar de la Oficiul de ocupare a forței de muncă, însă se simțea complexat că nu putea să-și folosească forța de muncă și elanul în mod direct pe piața muncii. Datorită sprijinului soției sale și voinței sale de fier, a absolvit adaptarea calificării profesionale.
În continuare a depus certificatul la Camera de meserii Berlin. După încă trei luni Tayfun Tombul s-a putut bucura de recunoașterea completă. Acum lucrează în domeniul caroseriei - deci nu mai jos de calificarea sa. „Chiar dacă locuiesc într-o țară străină cu obiceiuri străine, mă simt mult mai sigur. Am succes profesional și pot să îmi dovedesc mie și celorlalți că sunt calificat. Acest lucru mă face fericit!”
Interviul cu Tayfun Tombul a avut loc în noiembrie 2014.
Procedura mea pe scurt
- În Turcia Tayfun Tombul urmează o formare inițială de 3 ani ca tinichigiu carosier. După calificarea ca meseriaș și proba de maistru acumulează 5 ani de experiență profesională.
- În 2011 vine în Germania la soția sa. În Berlin găsește un loc de muncă într-un atelier de reparații.
- Tayfun Tombul depune o cerere de recunoaștere a calificării sale profesionale. Pentru a obține recunoașterea completă trebuie să urmeze o adaptare a calificării profesionale.
- Pentru cele 5 luni de adaptare a calificării profesionale într-un atelier de practică primește ajutor financiar din partea Agenției de ocupare a forțelor de muncă.
- După 3 luni Tayfun Tombul primește recunoașterea completă ca tinichigiu carosier. De atunci lucrează conform calificării sale în construcția de caroserii.
Prin distribuirea acestui conținut declarați că sunteți de acord cu transmiterea datelor dumneavoastră către serviciul respectiv și că ați citit declarația de confidențialitate.