Din Siria Mohammad Ebrahim a venit cu experiență profesională în calitate de asistent tehnic medical de radiologie (abr. germ. MTRA). Datorită recunoașterii el lucrează astăzi într-un cabinet radiologic din Neuwied.
Istoria mea
”Recunoașterea înseamnă pentru mine, să am perspective pentru un viitor nou.”
Să îi ajute pe oameni, să aibă parte de gratitudine, să observe vindecarea acestora, să spere împreună cu ei și să simtă împreună cu ei: De aceste experiențe are parte Mohammad Ebrahim aproape zilnic. Bărbatul de 34 de ani lucrează ca asistent tehnic de radiologie (MTRA) într-un cabinet de radiologie din Neuwied. De comun acord cu medicii el implementează protocoale de tratament și îngrijește pacientele și pacienții în timpul tratamentului lor radiologic. Mulți dintre aceștia suferă de cancer.
Mohammad Ebrahim operează dispozitivul de tomografie computerizată (CT) pentru a documenta evoluția tumorilor. Pentru un succes maxim al tratamentului acesta trebuie să programeze aparatele medicale exact și să evalueze datele computerizate. Înainte de consult MTRA stă lângă pacient și îi arată ce poziție trebuie să adopte pentru CT sau pentru radioterapie. Acesta trebuie să fie empatic și câteodată să contracareze frica de consultul în ”tub”, povestește Mohammad Ebrahim. Această diversitate și mai ales contactul interuman cu persoane pe care dorește să le ajute: Acestea sunt motivele pentru care își iubește meseria.
Din august 2020 Mohammad Ebrahim este angajat în cabinetul pentru radioterapie al Spitalului DRK Neuwied. Proprietarul cabinetului Dr. Christoph Thilmann are numai cuvinte la laudă la adresa lui. Chiar din perioada practicii în 2018 Mohammad Ebrahim l-a convins prin competență: ”Mai ales nivelul mare de motivare, experiența și cât de repede a învățat germana m-au impresionat.”
Mohammad Ebrahim lucrase deja în Siria după formarea ca MTRA timp de 6 ani în Spitalul din Alep și într-un cabinet de diagnostic. În anul 2016 a părăsit împreună cu soția sa Siria și a trebuit să o ia de la capăt în Germania. Mohammad Ebrahim a învățat repede germana. Mai întâi studiind singur, deoarece făcuse cerere de azil și nu putea din această cauză să se înscrie la un curs de limbă. Mai târziu s-a înscris la cursurile de limbă și integrare de la nivelul A2 până la C1. În acest timp el a contactat și Jobcenter Mayen-Koblenz, partener în rețeaua IQ la nivel de land Rheinland-Pfalz. Jobcenter-ul l-a consiliat în vederea recunoașterii formării sale străine și l-a ajutat la traducerea necesară a certicatelor. Cererea de recunoaștere a depus-o la Oficiul Landului pentru Tineret, Probleme Sociale și Îngrijire Rheinland-Pfalz (LSJV). Autoritatea competentă a ajuns la rezultatul că pentru o echivalare completă îi lipseau ore de teorie și practică și că ar fi nevoie de o măsură de echilibrare.
”Educația în Siria este similară cu cea din Germania. Însă mie îmi lipseau domeniile de formare pentru radioterapie și medicină nucleară”, povestește Mohammad Ebrahim. În căutarea unei măsuri de calificare l-a ajutat șeful său de astăzi Dr. Thilmann, la care făcea practică la acel moment. Mohammad Ebrahim a absolvit formarea profesională adaptivă din octombrie 2019 până în iunie 2020 la Clinica Dortmund, partener de cooperare al Clinicilor Märkische Kliniken Lüdenscheid. Finanțarea a fost pusă la dispoziție de Jobcenter Mayen-Koblenz în urma unei cereri de subvenție individuală depuse la rețeaua IQ Rheinland-Pfalz. Pentru orele de teorie Mohammad Ebrahim se deplasa de două ori pe săptămână la Dortmund. Pentru orele de practică necesare în domeniul radioterapiei, medicinei nucleare și diagnosticării și-a căutat concomitent mai multe cabinete. Pentru că: ”Voiam să capăt cât mai multă experiență.”
Mohammad Ebrahim a promovat examenul la LSJV în iunie 2020. În august a început munca în Neuwied. În echipa cabinetului împreună cu alți 11 MTRA, 4 fizicieni și 4 medici se simte foarte bine. Timpul liber îl dedică în totalitate familiei, împreună cu care locuiește în Weißenthurm. El petrece timp cu fiul său de 4 ani și o sprijină pe soția lui să învețe germana: Cu puțin timp în urmă aceasta a promovat examenul B1 și dorește să facă o formare profesională pentru a deveni cosmeticiană.
Textul este o prelucrare editorială a textului original redactat de Susanne Hoffmann, care a fost publicat în ianuarie 2021 pe pagina de internet a rețelei IQ Rheinland-Pfalz. La procedura de recunoaștere, Mohammad Ebrahim a primit sprijin de la Jobcenter Mayen-Koblenz, partener în rețeaua IQ la nivel de land Rheinland-Pfalz. Mohammad Ebrahim a absolvit formarea profesională adaptivă la Clinica Dortmund, partener de cooperare al Clinicilor Märkische Kliniken Lüdenscheid.
Procedura mea pe scurt
- După formarea sa profesională ca asistent tehnic medical de radiologie (MTRA) Mohammad Ebrahim lucrează timp de 6 ani în Spitalul din Alep și într-un cabinet de diagnostic.
- În 2016 părăsește Siria împreună cu soția sa. În Germania învață limba germană și merge la cursurile de limbă și integrare de la nivelul A2 până la C1.
- Consilierea IQ de recunoaștere și calificare a jobcenter-ului Mayen-Koblenz îl consiliază pe Mohammad Ebrahim cu privire la recunoaștere și îl ajută la traducerea certificatelor sale.
- Cererea de recunoaștere o depune la Oficiul Landului pentru Tineret, Probleme Sociale și Îngrijire Rheinland-Pfalz (LSJV). Pentru echivalarea completă este necesară o măsură de echilibrare deoarece îi lipsesc ore de teorie și practică.
- Mohammad Ebrahim participă la un curs adaptiv la Clinicile Märkische Kliniken Lüdenscheid. Finanțarea se face prin rețeaua IQ Rheinland-Pfalz.
- După promovarea examenului Mohammad Ebrahim primește recunoașterea sa ca MTRA. Din august 2020 este angajat în cabinetul pentru radioterapie al Spitalului DRK Neuwied.
Prin distribuirea acestui conținut declarați că sunteți de acord cu transmiterea datelor dumneavoastră către serviciul respectiv și că ați citit declarația de confidențialitate.