Laila Alim a venit în Germania din Afganistan încă din 1985. După o serie de alte încercări lucrează acum ca asistent medical și sanitar recunoscut în domeniul îngrijirii în ambulatoriu.
Istoria mea
Când avea 20 de ani Laila Alim s-a refugiat din motive politice în Germania. A terminat formarea inițială ca moașă și asistent medical în locul său natal din sudul Afganistanului. În Germania nu a putut să-și exercite însă profesia fără recunoaştere. „Având în vedere că îmi doream mult să lucrez, mi-am propus să obțin recunoaşterea. Însă situația familiară nu mi-a permis.” Aproape 15 ani a trebuit să se ocupe tot timpul de cei cinci copii ai săi. „Cu toate acestea nu am renunțat niciodată la ideea de a lucra în Germania.”
În cele din urmă Laila Alim a început în 2011 procedura de recunoaștere a formării ca moașă, însă nu a reușit să finalizeze măsura compensatorie necesară, deoarece nu a găsit nici un loc de practică în apropierea domiciliului. O puternică lovitură. „Însă am luptat în continuare!”, povestește puternica femeie plină de optimism.
L-a un moment dat s-a deschis o nouă ușă: O salariată de la Oficiul pentru sănătate și protecția consumatorilor din Hamburg a informat-o cu privire la posibilitatea de a-și recunoaște alternativ cea de-a doua formare inițială ca asistent medical și sanitar. Mai întâi nu a fost constatată însă echivalarea. De aceea Laila Alim a luat parte la o măsură compensatorie care a durat un an, suportată de organizația nonguvernamentală „passage“ și efectuată în cooperare cu clinica universitară Hamburg-Eppendorf și Academia sa universitară. O perioadă obositoare. Înainte de orice Laila Alim trebuia să învețe mulți termeni de specialitate. „Cu toate acestea am învățat multe lucruri noi, mai ales deoarece formarea inițială din Afganistan s-a făcut pe paciente de sex feminin.”
După ce doamna în vârstă de 51 ani a absolvit testele practice și toate modulele de finalizare, a obținut recunoaşterea ca asistent medical și sanitar.
„După aceea am primit foarte multe oferte de muncă, nu a fost necesar să depun multe candidaturi! La locul actual de muncă am lucrat deja ca asistent în timpul acțiunii”, povestește Alim, pentru care s-au schimbat de atunci multe lucruri. „În calitate de asistent medical și sanitar primesc acum mai mult respect. Plus că toată lumea se bucură de competențele mele”, susține doamna din Hamburg. Faptul că a reușit să facă în Germania măsură compensatorie a însemnat foarte mult pentru ea și a făcut-o să fie mândră. „Îmi e drag să muncesc și merg la pacienți cu inima deschisă. Copiii mei sunt suficient de mari, astfel că pot să îmi exercit liniștită profesia. În afară de asta sunt bucuroasă că le pot cumpăra ceva frumos.”
Interviul cu Laila Alim a avut loc în luna august 2014. passage gGmbH, care a implementat activitatea de adaptare, este un proiect subordonat al „IQ Netzwerk Hamburg – NOBI“.
Procedura mea pe scurt
- Laila Alim urmează în Afganistan o formare inițială ca moașă și îngrijitoare sanitară. În 1985 fuge în Germania din motive politice.
- Aici se ocupă în următorii ani de cei 5 copii ai ei. În 2011 dorește să-i fie recunoscută formarea inițială ca moașă. Însă nu găsește nici un loc de practică pentru măsura compensatorie necesară.
- La a doua încercare, Laila Alim solicită recunoașterea ca asistentă medicală și sanitară. Pentru echivalarea completă ea participă la o măsură compensatorie de un an.
- După recunoașterea reușită, Laila Alim primește multe oferte de muncă. Optează pentru un loc de muncă în domeniul îngrijirii în ambulatoriu.
- Recunoaşterea a schimbat multe: Laila Alim lucrează în profesia învățată și este mândră de realizare.
Prin distribuirea acestui conținut declarați că sunteți de acord cu transmiterea datelor dumneavoastră către serviciul respectiv și că ați citit declarația de confidențialitate.